Fotograful este angajatul unei redactii,intreprinderi de publicitate,studio foto sau alte intreprinderi,desfasurandu-si activitatea in cadrul unei echipe de inregistrare imagini,dar poate lucra si independent oferindu-si serviciile in baza unui contract de colaborare cu acestea.

Fofograful creator al imaginilor artistice sau a celor documentare duconduce echipa de studiou,iluminare,colaborand cu laboratan cu laboratoare de prelucrare imagine,raspunzand de cordonarea artistica si tehnica a tuturor compartimentelor……

Munca de fotograf este o munca de creatie si presupune desfasurarea unor activitati atat in interior cat si in exterior ,in conditiile cele mai diverse….

Mai multa informatie gasiti in tutorialele de mai jos…

Proiect_Standard_Ocupational
Tema_1_Formarea_imaginii
Tema_2_Claritatea_imaginii
Tema_3_Obiectivul_aparatului
Tema_4_Aparatul_foto
Tema_5_Sisteme_de_vizare
Tema_6_Lumina_in_fotografie
Tema_7_Culoarea_in_imagine
Tema_8_Expunerea
Tema_9_Masurarea_expunerii
Tema_10_Materialul_fotosensibil

Tema_11_Prelucrarea_materialelor_fotosensibile

Tema_12_Filtrele
Tema_13_Iluminarea
Tema_14_Blitzul
Tema_15_Copierea_marirea
Tema_16_Macrofotografia
Tema_17_Fotografia_documentara
Tema_18_Prelucrari_speciale
Tema_20_Compozitie
Tema_21_Portretul
Tema_22_Fotoreportajul
Tema_23_Natura_statica
Tema_24_Peisajul
Tema_25_Nudul

Cum poti crea imagini panoramice

De cate ori nu ti-ai dorit sa detii un aparat foto special cu ajutorul caruia sa poti cuprinde intreaga panorama superba care se deschide sub ochii tai. Dar astazi, chiar cu ajutorul unui aparat foto obisnuit si al calculatorului poti realiza panorame extrem de interesante, pe care le poti imprima, sau salva intr-un format special pentru a fi vizualizate pe Internet.
Fotografiile panoramice
La prima vedere fotografia panoramica este un lucru complicat. Ei bine, asa este. Daca doresti sa devii un profesionist atunci sunt extrem de multe lucruri de invatat, mai ales legate de optica, teoria generala a fotografiei, sau despre modalitatea de a lucra cu programele specializate.

Noi nu ne propunem sa intram in amanuntele acestei tehnici. Dorim sa va oferim cateva sfaturi care in mod cert ca cor deschide gustul pentru mai mult.

Faceti pozele
Vestile bune sunt ca pentru a realiza prima ta imagine panoramica nu ai nevoie decat de un aparat foto, fie digital fie analogic. Nu ai nevoie de nici un echipament special, cum ar fi un trepied, desi daca doresti sa obtii imagini panoramice de calitate este indicat ca realizarea fotografiilor sa se realizeze cu ajutorul unui aparat foto asezat pe un trepied.
Tu nu trebuie decat sa incerci sa tii aparatul foto cat mai stabil, la un anumit nivel si sa faci atatea poze cate doresti. Tine minte ca fiecare poza sa se suprapuna cel putin pe o suprafata de 50% cu poza anterioara.
In cazul in care doresti sa realizezi imagini panoramice la 360 grade, atunci ultima poza facuta trebuie sa se suprapuna cu prima.

Incarca fotografiile in calculator
Daca utilizezi o camera digitala, tot ceea ce trebuie sa faci este sa transferi imaginile in propriul calculator. In cazul in care utilizezi o camera foto cu film poti scana pozele scoase la laboratorul foto, sau poti scana chiar negativul.

Foloseste un program specializat pentru a uni fotografiile
In cazul in care esti un incepator este normal sa nu-ti doresti un program extrem de complicat. De aceea, pentru prima panorama pe care o vei realiza, iti recomandam PhotoVista Panorama (http://www.iseemedia.com/) ealizat de iSeeMedia. Acest program are disponibila o varianta de evaluare, pe care sugeram sa o descarcati, si ofera rezultate foarte bune, fiind in acelasi timp usor de utilizat.

Ce trebuie sa faceti:
- porniti programul;
- selectati fotografiile pe care doriti sa le combinati intr-o panorama. Aveti grija sa le introduceti in program in ordinea exacta in care au fost facute;
- precizati programului tipul de lentile folosite (de exemplu cu distanta focala de 35 mm);
- apasati butonul Stich.

In PhotoVista este o idee buna sa selectati “custom” in fereastra de selectie a tipului de lentile folosit. Introduceti tipul de lentile pe care considerati ca le-ati utilizat (35mm de exemplu) si apasati pe butonul “Fine tune settings” care va poate oferi o valoare mai buna pentru distanta focala.

Ce urmeaza
Urmatorul pas este publicarea panoramei nou create. La setarile fisierului rezultat va recomandam sa selectati optiunea care utilizeaza plugin-urile Java pentru redare, in acest fel creatia dumneavoastra putand fi vizualizata pe aproape toate calculatoarele care au Java Virtual Machine instalat. De asemena selectati acea rezolutie care corespunde scopului declarat. Astfel, daca doriti sa puneti online panorama rezultata, selectati cea mai redusa dimensiune pentru fisierul care va rezulta.

De asemena va sugeram sa utilizati serviciul de hosting bumerang, care va pune la dispozitie 10 MB pentru a va publica site-ul, in care puteti integra creatiile voastre panoramice. Asteptam sa postati in sectiunea de comentarii linkuri catre prezentarile voastre panoramice.

Introducere
Un curs de fotografie este esenţial oricărui iubitor de imagine ce vrea să înveţe arta şi tehnica exprimării – sau măcar a percepţiei iconografice – fără să piardă prea mult timp cu repetarea unor erori, inerente oricărui început. În acest moment tehnica fotografică este într-o cumpănă cum nu a mai cunoscut niciodată în istoria sa de un secol şi jumătate. Dacă de la început până acum tehnica fotografică a constituit un amalgam fantastic de înalte elemente de optică, mecanică, şi apoi electronică, puse în slujba realizării unei imagini din ce în ce mai controlabile pe film, acum asistăm la, practic, decesul erei clasice – era de argint – şi naşterea imaginii digitale – era de siliciu. Cu atât mai mult, în momentul în care aparatele de fotografiat încep să incorporeze memorii, sisteme de operare, sisteme de dialog cu fotograful, acesta trebuie să cunoască din ce în ce mai multă optică, mecanică, electronică, să aibă cunoştinţe avansate despre soft şi despre programele de procesare ale imaginii, care încet încet au trecut de fapt din computer în aparatul de fotografiat. Uşurinţa de a folosi un aparat de fotografiat din ziua de azi poate crea falsa iluzie că o imagine de calitate se obţine uşor. Dimpotrivă, văzând noile tendinţe estetice şi editoriale ale imaginii contemporane, putem aprecia că o imagine bună este realizată numai de cel care poate controla unealta de captat imagini – şi acest lucru se poate face numai având cunoştinţele necesare pentru a face selecţia utilă. Când se foloseşte flash-ul, cât şi cum, ce raport între lumina naturală şi cea suplimentară se foloseşte, ce sistem de măsurare a luminii se utilizează şi când, ce profunzime trebuie să aibă subiectul şi deci ce diafragmă să punem, când şi cum apelăm la sistemul de stabilizare al imaginii, cum se aleg zonele de măsurare ale distanţei din vizor, cum şi de ce se memorează punerea la punct a clarităţii, când se folosesc aparate pe film de format mare şi când se pot folosi şi aparate digitale şi cu ce captor. Iată doar o parte a icebergului.
Un curs de tehnică fotografică este un curs despre peniţa poetului, despre dalta sculptorului, despre pantoful balerinei.
Cunoaşterea perfectă a tehnicii fotografice este un atu important în creaţia fotografică. Nu cred că un alergător la cursele de maşini nu ştie şi ultimul rulment sau ultima pală a compresorului de la maşina sa, pentru a obţine tot ce se poate la un moment dat, dar mai ales pentru a fi învingător.
Este drept că sunt mulţi care conduc o maşină fără să ştie unde-i motorul, dar nu cred că pe aceştia îi vom vedea stropiţi de şampania victoriei.

Dinu Lazăr, Director www.Fotomagazin.ro
Colaboratori: Dan Iancu, Mihaela Pirvan, Ionut Pitu, Oana Grecu, Doina Trandafir.
©2001 Fotomagazin

Aparatul de fotografiat: Definiţie şi componente

Aparatul de fotografiat: definiţie şi componente
Cel mai simplu aparat de fotografiat este o cutie opacă (camera obscură), cu un orificiu minuscul pe una din feţe, pe faţa opusă formându-se imaginea. Deşi foarte rudimentar, acest procedeu de fotografiere încă se mai utilizează şi poartă denumirea de “pinhole photography”.
Oricât a avansat tehnica în ultimii ani, aparatele de fotografiat au aceleaşi componente de baza:
1. Corpul aparatului (camera obscură): este foarte important să fie complet izolat, astfel încât să nu permită intrarea luminii în interior, cu excepţia celei care intră prin obiectiv şi e destinată impresionării filmului. Corpul este proiectat conform unor principii ergonomice, astfel încât să permuta accesul uşor şi rapid la facilităţile aparatului.
2. Obiectivul: obiectivul permite accesul luminii în aparat şi focalizează imaginea pe film. Este elementul care determină în foarte mare măsura claritatea şi calitatea imaginii finale. Caracteristicile definitorii ale obiectivelor sunt distanţa focală şi luminozitatea.
Distanţa focală a unui obiectiv se măsoară în milimetri şi determină unghiul de câmp. În funcţie de distanţa focală, obiectivele se împart in:
- superangulare, cu distanţa focală până în 40mm;
- obiective normale, cu distanţa focală în jur de 50mm;
- teleobiective, cu distanţa focală peste 70mm.
Aceste valori sunt valabile pentru filmul de 35mm şi cresc o dată cu dimensiunile filmului folosit, astfel că, de exemplu, pentru un aparat cu film 6×6cm, un obiectiv de 85mm este normal.
Luminozitatea reprezintă deschiderea maximă a diafragmei obiectivului.
3. Diafragma: diafragma controlează deschiderea obiectivului şi determină cantitatea de lumină care ajunge pe film. Se măsoară cu ajutorul numărului f, care este de fapt un raport între diametrul fizic al deschiderii şi distanţa focală, astfel încât, indiferent de obiectiv, o anume valoare a diafragmei înseamnă aceeaşi cantitate de lumină intrată în aparat. De obicei, este controlată cu ajutorul unui inel de pe obiectiv.
Diafragma ia valori din scala 1; 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 64 etc., fiecare valoare reprezentând jumătate din cantitatea de lumină admisă de valoarea precedentă. De exemplu, o diafragma f/1,4 admite de două ori mai multă lumină decât f/2.
4. Obturatorul: obturatorul este mecanismul care controlează durata de expunere a filmului la lumină. Ca şi în cazul diafragmei, controlul timpului de expunere se face în trepte, fiecare treaptă dublând sau înjumătăţind timpul de expunere: 1/2000; 1/1000; 1/500; 1/250; 1/125; 1/60; 1/30; 1/15; 1/8; 1/4; 1/2; 1 etc. De exemplu, un timp de expunere de 1/1000 lasă să treacă jumătate din lumina admisă într-un timp de 1/500.
Obturatoarele pot fi de două tipuri: centrale (leaf shutter) şi focale (focal plane shutter).
Poziţia B pe butonul care controlează timpul de expunere reprezintă modul Bulb, în care aparatul tine obturatorul deschis atâta timp cât este ţinut apăsat butonul de declanşare.
Poziţia T – mai puţin folosită în prezent – este asemănătoare, cu diferenţa că obturatorul se deschide la apăsarea butonului de declanşare şi rămâne deschis până la a doua apăsare a butonului de declanşare.
Poziţia X indică sincronizarea cu blitzul, care se face la un anumit timp de expunere, în funcţie de modelul aparatului (1/60, 1/125 şi chiar mai puţin la modelele mai noi).
5. Vizorul: vizorul permite vizualizarea imaginii înainte de a fi înregistrată pe film, permiţând controlarea compoziţiei si, în funcţie de tipul aparatului, a clarităţii.
În funcţie de tipul de vizor, aparatele se împart in:
- aparate foto cu vizare prin obiectiv (SLR – Single Lens Reflex) – cu ajutorul unei oglinzi, care se ridică în momentul expunerii, fotograful poate vedea exact imaginea care se va înregistra pe film.
- aparate foto cu vizare laterală – vizorul este separat de obiectiv, ceea ce creează probleme la fotografierea unui subiect apropiat. În acest caz, imaginea care apare în vizor diferă uşor ca încadrare faţă de imaginea care se înregistrează pe film, fenomen denumit “eroare de paralaxă”.
6. Sistemul de antrenare şi poziţionare a filmului: un aparat mai avansat permite controlarea acestui sistem, oferind posibilitatea antrenării cadru cu cadru, continuă (aparatul declanşează continuu, câteva cadre pe secundă, atât cât este ţinut apăsat butonul de declanşare), expunere multiplă (obturatorul este armat, însă filmul este menţinut pe poziţie pentru expunerea unei imagini suplimentare).
In afară de aceste elemente de bază, anumite situaţii pot impune necesitatea folosirii unor accesorii: filtre, blitz, trepied, declanşator flexibil etc.

Tipuri de aparate de fotografiat

Aparate foto compacte (aparatele P&S)
Aparatele compacte, aşa cum sugerează şi numele, au ca principală caracteristică dimensiunile reduse şi vizualizarea imaginii printr-un vizor lateral obiectivului. În această categorie se încadrează toate aparatele de amatori (compact propriu-zis şi zoom compact, aparatele de unică folosinţă), precum şi aparatele cu telemetru (RF, Rangefinder). Cu excepţia câtorva modele de RF, aparatele compacte au obiectivul încorporat.
Aparatele compacte sunt cele mai întâlnite pe postul de aparat “de vacanţă”, preferate datorită preţului redus şi a simplităţii. De aceea mai sunt numite şi “point-and-shoot cameras” (P&S, “încadrează şi declanşează”).
În general, un aparat P&S are următoarele specificaţii:
- obiectiv cca 26-35mm, cu diafragma fixă f/3,5-f/6;
- timp de expunere fix (1/100) sau, în orice caz, o plajă redusă de valori (1/50-1/500), limitare compensată prin latitudinea de expunere a negativelor moderne;
- încărcarea şi tragerea automată a filmului;
- blitz încorporat.
- focalizarea este fie fixă (fixed-focus, profunzimea câmpului este relativ mare, astfel încât fotografiile tipice de vacanţă – grupuri – ies clare oricum, iar unele modele oferă un buton pentru “infinit” pentru fotografierea peisajelor), fie automată (AF, autofocus)
Modele de P&S de pe piaţă: seria Canon Prima, Pentax PC-3000, PC-5000, Minolta AF 35 Big Finder, AF 50 Big Finder, AF Big Finder, F 35 Big Finder Ricoh GR1S, R10, 35R, YF-10, LX-10

Aparatele zoom-compact
Zoom-compactele aduc în plus un grad de libertate la compunerea imaginii, prin ataşarea unui obiectiv zoom, în locul obiectivului fix întâlnit la compacte, precum şi o serie de facilitaţi: autofocus, autoexpunere cu plaja mai largă de valori, blocarea focalizării (focus-lock), diverse moduri de expunere.
Modele de zoom compact de pe piaţă: Nikon Lite Touch Zoom 120ED, 70W şi One Touch Zoom 90, seria Pentax Espio, seriile Ricoh RZ, FZ şi FF, seria Minolta Riva Zoom

Aparate cu telemetru (RF, rangefinder)
Aparatele compacte, deşi mai simple, au un avantaj major faţă de aparatele reflex: vizarea făcându-se lateral, nu mai este necesară prezenţa unei oglinzi între obiectiv şi film. Astfel, dispar vibraţiile puternice produse de ridicarea oglinzii la declanşare (ceea ce reduce mişcarea aparatului), dispare zgomotul produs de oglindă, iar vizorul nu mai este acoperit de oglindă în timpul declanşării, ceea ce permite observarea continuă a subiectului. Pe de altă parte, distanţa dintre obiectiv şi negativ este mai redusă, ceea ce permite reducerea dimensiunilor obiectivelor, deci şi a costurilor.
Aparatele compacte din ziua de azi, deşi beneficiază de aceste avantaje, nu se ridică la standardele cerute de profesionişti şi amatori avansaţi (din cauza opticii de proastă calitate, a fiabilităţii reduse etc.), astfel încât, pentru aceştia, alternativa o constituie aparatele cu telemetru.
Acest tip de aparat a devenit foarte popular începând cu seria Leica M, firma care ocupă şi acum locul I în topul rangefinder-elor. Modelele avansate de aparate cu telemetru permit controlul expunerii (timp şi diafragmă), dar beneficiază şi de autoexpunere, TTL pe blitz, transport motorizat al filmului etc., oferind imagini de o calitate comparabilă cu cea oferită de cele mai avansate aparate reflex. Un alt avantaj al aparatelor RF îl constituie existenţa obiectivelor interschimbabile cu optică de înaltă calitate.
Modele de RF prezente la ora actuală pe piaţă sunt: Leica M6, Konica Hexar, Contax G2,Voightlander Bessa-R, Hasselblad X-Pan etc.

Aparate foto reflex (SLR, Single Lens Reflex)
Aparatele reflex au ca principală caracteristică vizualizarea imaginii direct prin obiectiv, cu ajutorul unei oglinzi care se ridică în momentul declanşării. În acest fel, fotograful vede imaginea exact aşa cum apare pe film. Toate aparatele reflex au obiective interschimbabile.
Oferind posibilitatea controlării avansate a expunerii şi multe alte facilităţi avansate, aceste aparate sunt destinate profesioniştilor şi amatorilor avansaţi, având preturi în general mai ridicate decât ale celorlalte tipuri de aparate.
Caracteristicile principale ale reflexelor sunt:
- modul de expunere: auto program/prioritate de timp/prioritate de diafragmă/manual
- timpi de expunere: aprox. 30s-1/8000s, bulb, time, sincronizare cu blitzul
- sistemul AF: tip, limită de funcţionare (EV), manual/AF
- sistemul de măsurare a expunerii: tip, limită de măsurare (EV), multisegment/integral/central/spot
- blitz: timp de sincronizare, TTL, caracteristicile blitzului încorporat (număr ghid, acoperire, funcţie anti-ochi-roşii etc.)
- alte caracteristici: tipul baionetei (diferă de la o firmă la alta), bracketing, cod DX, posibilitatea expunerii multiple, compensarea expunerii, conector pentru blitz, pentru declanşator flexibil, hot-shoe etc.
Modele de aparate reflex sunt: Nikon F100, F5, N65, N80, F3, FM2, FM3a etc, Canon seria EOS, Pentax seria MZ, Minolta seria Dynax

Curăţarea aparatului de fotografiat

Această operaţiune necesita câteva instrumente, pe care orice fotograf trebuie să le aibă în geanta sa:
- bucata de ţesătură care îndepărtează praful,
- o pensulă fină,
- o pompiţă de cauciuc (asemănătoare parei de cauciuc ce se găseşte la centrele tehnico-medicale) .
Acestea servesc mai ales curăţirii exterioare a aparatului. Exista la unele magazine de specialitate truse speciale ce includ şi o pompiţă prevăzută cu pensulă.
Trebuie avut grija ca să efectuăm operaţiile de curăţire cu delicateţe, deoarece, printr-o manipulare prea agresivă, se pot produce deteriorări ale suprafeţelor respective. Nu trebuie exagerat cu frecvenţa acestei operaţiuni, mai ales că nu praful este cel care deranjează la fotografiere, ci petele de grăsime, care scad luminozitatea aparatului. Acestea trebuie şterse cât mai repede, altfel va fi mai dificil şi pot degrada în timp pelicula antireflex de pe lentila frontală a obiectivului.
Mai întâi vom curăţa corpul aparatului şi faţa obiectivelor cu bucata de ţesătură, de preferinţă bumbac sau, mai bine, microfibră specială pentru astfel de operaţiuni. Apoi vom folosi pensula fină pentru curăţarea lentilelor, filtrelor şi a interiorului aparatului.
Atenţie! Nu încercaţi să folosiţi spirt ori alte substanţe chimice care pot ataca stratul antireflex de pe obiectiv! Există soluţii speciale, gen şampon diluat, pentru curăţarea lentilelor.
Atenţie! Nu curăţaţi obturatorul aparatului cu pensule ori alte mijloace! Lamelele obturatorului sunt extrem de fragile la acţiuni mecanice, şi o mică îndoire a acestora poate duce la reparaţii foarte costisitoare. Curăţarea lui se va face doar de către un specialist, ceea ce va costa cu siguranţă mult mai puţin decât o eventuală reparaţie a sa.
Praful din interiorul aparatului şi de pe obiective, care rămâne după folosirea pensulei, poate fi îndepărtat cu ajutorul pompiţei de cauciuc.
Nu trebuie uitat că aparatul şi obiectivele trebuie protejate de murdărie prin folosirea genţilor foto, a tocurilor speciale şi a cutiilor pentru filtre. De asemenea, unii fotografi lasă permanent pe obiectiv un filtru UV [ultra violet] transparent, pentru protejarea acestuia.

Încărcarea şi descărcarea filmului

După alegerea tipului de aparat, primul pas spre obţinerea unei fotografii este încărcarea acestuia cu film. Deşi este o operaţiune relativ simplă, câteva detalii ne pot ajuta să evităm unele situaţii neplăcute. Ceea ce veţi citi mai jos se referă la majoritatea aparatelor de fotografiat de format mic, SLR sau compacte. Totuşi, aparatul pe care îl aveţi ar putea avea anumite particularităţi legate de aceste operaţiuni, aşa că primul lucru pe care trebuie să-l faceţi e să citiţi manualul de utilizare, chiar dacă vi se pare că acolo sunt lucruri banale sau identice cu cele prezentate aici.
Înainte de a introduce un nou film e bine să vă asiguraţi că aparatul nu are deja film. Oricât de puţin probabil v-ar putea părea la început, se poate întâmpla, dacă nu-l utilizaţi o perioadă mai lungă de timp, să uitaţi de lucrul asta şi să pierdeţi imagini importante prin deschiderea lui.
La aparatele moderne acest lucru se poate verifica cu ajutorul ferestrei de pe capacul aparatului prin care puteţi vedea caseta filmului, dacă există. În lipsa ei porniţi aparatul şi verificaţi contorul de cadre. Dacă indica “0″, “empty” sau doar “E”, înseamnă că nu aveţi film în aparat. La aparatele mai vechi verificaţi în primul rând contorul de cadre: dacă arată un număr diferit de “0″ e probabil să fie film în aparat. Dacă indicaţia e “S” sau reprezintă primul semn, aparatul nu are film.
O alta metodă, folosită şi după încărcarea filmului, pentru a verifica dacă s-a făcut corect, se referă la aparatele cu avans manual al filmului. Încercaţi să rotiţi uşor manivela pentru rebobinarea filmului în casetă. Dacă opune rezistenţă înseamnă că aveţi film în aparat. Nu rotiţi prea mult sau cu forţă pentru a nu rupe filmul. Dacă aveţi totuşi dubii, mai bine consideraţi aparatul încărcat şi procedaţi ca atunci când aţi fi terminat filmul. În felul asta, chiar dacă rămân cadre neexpuse, salvaţi restul fotografiilor făcute, în eventualitatea că ar exista.
O regulă generală este de a nu face încărcarea sau descărcarea la lumina puternică, directă a soarelui, pentru a evita pătrunderea acesteia în caseta filmului şi apariţia unui voal la primele cadre. Acest lucru e valabil mai ales la filmele cu sensibilitate mare. Deci executaţi întotdeauna operaţiunile la umbră, eventual la cea a propriului corp. Deschiderea capacului din spate al aparatului se face în general prin tragerea manivelei de rebobinare a filmului-la aparatele clasice, mecanice, sau prin apăsarea unui buton aflat în partea laterală la aparatele mai noi. Verificaţi în manualul de utilizare acest lucru. Dacă nu reuşiţi să deschideţi aparatul, mai bine mergeţi cu el la un laborator foto.

Încărcarea filmului într-un aparat manual
După deschiderea aparatului, puneţi filmul la locul său, de obicei în stânga, fixaţi carcasa împingând manivela de rebobinare, trageţi capătul filmului uşor până ce îl puteţi prinde de rola de primire. Avansaţi filmul până ce rotile dinţate din partea dreaptă a aparatului intră în perforaţiile de pe marginea filmului şi acesta este paralel cu ghidajele de pe aparat. Închideţi capacul şi asiguraţi-l dacă e nevoie. Dacă întimpinaţi rezistenţă, nu-l forţaţi, deschideţi şi verificaţi încă o data dacă e aşezată bine caseta. În general, după ce aţi tras filmul, e bine să-l rebobinaţi uşor pentru a fi întins, astfel şi carcasa se aşează bine la locul său. Faceţi câteva cadre cu capacul pus pe obiectiv până ce contorul indica cifra “0″, urmărind în acelaşi timp dacă manivela de rebobinare se învârte, indicând o încărcare corecta. Unele aparate au pe capacul din spate un “memo-holder”, un loc unde se poate pune una din părţile laterale ale cutiei filmului pentru a şti tipul folosit.

Încărcarea filmului într-un aparat automat
În cazul aparatelor moderne, cu autoîncărcare, operaţiunea e mult mai simplă. După introducerea casetei la locul ei, trageţi uşor de capătul filmului până ce ajunge la punctul marcat pe aparat, de obicei o linie sau un punct roşu situat în partea dreapta, jos. Verificaţi ca roţile dinţate să intre în perforaţiile filmului şi filmul să fie întins. Dacă aţi tras prea mult s-ar putea să trebuiască să-l reintroduceţi în casetă, cu grijă să nu-l scăpaţi de tot. Închideţi carcasa aparatului şi apăsaţi declanşatorul. Filmul va avansa automat până la primul cadru. Verificaţi contorul de imagini, trebuie să indice “1″. Dacă apare “ERR” (error) înseamnă că filmul nu a fost bine poziţionat. Deschideţi aparatul şi reluaţi încărcarea în aceasta situaţie. Nu încercaţi să faceţi economie de film la încărcare, oricum primele 1-2 cadre pot suferi de voal din cauza luminii ce pătrunde în carcasă şi e păcat să rataţi o fotografie astfel. În mod obişnuit veţi observa că un film de 36 de cadre are în general 38-39 poziţii posibile, depinde cum îl încărcaţi. Dacă totuşi contorul depăşeşte această cifră sau a ajuns aici şi tot mai puteţi face fotografii, înseamnă că s-a întâmplat ceva, cel mai probabil s-au distrus perforaţiile filmului într-un loc şi acesta nu mai avansează, sau e posibil chiar să se fi rupt. În acest caz cel mai bine e să mergeţi la un laborator foto ca să scoateţi filmul.

Descărcarea filmului
După expunerea filmului, acesta trebuie rebobinat în carcasă, lucru ce se face fie automat la aparatele moderne, fie cu ajutorul manivelei situate în stânga aparatului, privit din spate, după ce în prealabil a fost oprit sistemul de avans al filmului prin apăsarea butonului destinat acestui lucru, buton ce se găseşte în general pe partea inferioară a aparatului, în partea dreaptă. E recomandat să consultaţi şi manualul de utilizare al aparatului. Odată rebobinat filmul, se poate deschide aparatul pentru extragerea lui. Derularea completă se poate verifica fie cu ajutorul contorului de cadre, care trebuie să numere în sens invers până ajunge la “0″, fie încercând să avansaţi filmul pentru o nouă poziţie. Dacă se învârte şi manivela de rebobinare înseamnă că filmul nu a fost complet introdus în carcasă.

Alegerea titlului unei fotografii este mai degrabă o problemă filozofică decât una concretă, care s-ar putea descrie printr-o reţetă. Diferiţi artişti văd problema în mod diferit, eu vă voi prezenta nişte păreri de-ai cunoscuţilor mei. Pornind de la ideea că fotografia este o artă vizuală, ea spune ce are de spus prin imagine (conţinut, compoziţie, formă, lumină) şi nu prin cuvinte, acestea din urmă fiind elementele literaturii. De obicei când o fotografie este apreciată, sunt luate în considerare doar elementele vizuale din imagine, de cele mai multe ori chiar fără cunoaşterea titlului. Cei care cunosc metodele de jurizare la diferitele saloane sau concursuri, ştiu că juriul votează fără a cunoaşte titlul lucrărilor.
Desigur, există şi excepţii, dar sunt foarte rare. Mentorul meu, Tamas Andras este de părere că în aceste cazuri titlul fotografiei are doar funcţia de a separa o fotografie de celelalte, rolul de a ajuta fotograful la ţinerea evidenţei fotografiilor sale şi la urmărirea rezultatelor diferitelor saloane. Aceasta teorie este susţinută şi de alţi fotografi, putându-se întâlni titluri de genul: „Nud 23“, „Peisaj XXI“, „Helena 5“ etc. Sunt cazuri când o fotografie apelează la imaginaţia privitorului, fotograful creând o imagine care pentru diferiţi privitori provoacă diferite sentimente, în funcţie de personalitatea şi gândirea lor. În asemenea cazuri delimitarea fanteziei şi imaginaţiei lor printr-un titlu concret şi neinterpretabil ar fi un păcat. Oare, trebuie să dăm fiecărei fotografii un titlu? Oare este motivat gestul de a nu da fotografiilor titlu?
Iarna am avut o expoziţie cu încă doi colegi, Tamas Andras şi Horvath Sandor. Sanyi bacşi s-a chinuit foarte mult cu alegerea titlurilor, uneori a dat 2 sau 3 titluri contradictorii unei singure fotografii, a încercat să atribuie semnificaţii filozofice unor imagini a căror temă a fost doar frumosul. Andras şi cu mine n-am dat titluri. La vernisaj am primit o critică din partea doamnei Beatrice Budea, profesoară de istoria artei. Ea a subliniat importanţa titlurilor, faptul că un titlu bun poate ridica foarte mult valoarea unei fotografii. Balint Zsigmond, preşedintele fotoclubului nostru are şi el aceeaşi părere. El spune că fiecare fotografie are nevoie de un titlu, şi pe deasupra de un titlu care completează datele vizuale transmise de imagine. De exemplu dacă dăm unei fotografii pe care se vede un apus de soare titlul de “Apus de soare”, aceasta nu constituie o informaţie în plus pentru privitor. Accentuând acest lucru, se poate spune că repetarea în titlu a celor văzute pe imagine poate fi deranjator. Am prezentat câteva idei şi păreri în legătură cu titluri de fotografii. Fiecare dintre Dumneavoastră poate să-şi tragă concluzia singur.
Concluzia la care am ajuns eu este că titlul poate ridica valoarea unei lucrări, dacă o completează prin informaţia transmisă. În cazul trimiterilor la saloane un titlu este necesar pentru identificarea fotografiei. În alte cazuri însă (de exemplu expoziţie personală, album, diverse forme de prezentare) dacă nu pot să-i dau fotografiei un titlu bun, mai bine nu-i dau nici unul. În orice caz evit titlurile de genul “Nud”, “Peisaj”, “Portret” etc. şi pe cele care n-au nici o legătură cu imaginea, nu dau ca titlu unor fotografii de natură cuvinte cu înţeles filozofic sau cu mare încărcătură spirituală. Dacă nu găsesc ceva mai bun, dau numele locului unde a fost făcută poza sau numele speciei care apare pe imagine.

Lumina: de obicei nu ne gândim prea mult la iluminare când avem de fotografiat un subiect care este grăbit sau nu cooperează cu fotograful. Lumina folosită însă ajută cel mai mult la redarea unei imagini de bună calitate. Dacă subiectul este în aer liber, ştim cu toţii zicala: “cu soarele în spate”. Dar asta nu ajută prea mult pe subiect, care în mod sigur o să închidă ochii din cauza luminii directe prea puternice. Soluţia este de a ruga subiectul să nu privească direct în Soare, şi să compensăm umbrele apărute pe faţă cu un flash. În interior, aşează subiectul aproape de fereastra şi foloseşte lumina difuză de afară. Un film de sensibilitate mare, 400 ISO/ASA, o să ajute la reducerea contrastului şi la obţinerea unui timp de expunere suficient de mic pentru o expunere clară.

Unghiul de fotografiere: alege un unghi care favorizează subiectul. Aparatul trebuie să fie la nivelul ochilor subiectului, dar dacă vrem să “ascundem” nişte imperfecţiuni, putem să schimbăm unghiul.

Încadrează cât mai mult subiectul: eliminând elementele neesenţiale din imagine, ajută la accentuarea subiectului. Vino aproape de subiect, încadrează de la mijloc în sus, foloseşte un tele obiectiv sau zoom tele.

Atenţie la ochi: ochii sunt de multe ori partea cea mai interesantă la o persoană. Un flash direct de pe aparat în mod sigur o să rezulte în aşa zişii “ochi de pisică”, pete roşii pe hârtie acolo unde ochii erau de fapt albaştrii. Foloseşte flashul cu lumina reflectată din tavan sau dintr-un perete (de preferinţă alb de culoare), şi o să obţii o lumină difuză plăcută, fără contraste mari pe faţă.

Terapia de grup: strânge un grup de oameni atât cât permite spaţiul, fără să se urce unul în spinarea altuia. Ţine minte căa fetele sunt cele mai importante şi lasă picioarele unde sunt. Nu uita de “uite păsărica!” şi totul o să fie bine.

Câteva sugestii:
1. Culoarea. Prezenta culorilor este probabil cel mai bun indiciu că potenţialul pentru fotografiere este foarte bun. Roşul este culoarea cea mai plăcută ochiului uman. Dacă reuşeşti să găseşti această culoare, sau o nuanţă în natură, chiar şi în pete de mici dimensiuni, aranjează-ţi trepiedul şi pregăteşte aparatul de fotografiat. Dacă mai acorzi şi ceva atenţie plasării acestor pete colorate în imagine, reuşita fotografiei este foarte posibilă.
2. Norii. Aproape nimic nu mă entuziasmează mai mult în fotografierea unui peisaj decât prezenţa unor nori cu forme deosebite. Cel mai bine se prezintă formaţiunile noroase de deasupra orizontului, din apropierea zonei din peisaj vizate. La apus sau răsărit, aceste formaţiuni pot căpăta culori absolut extraordinare. Formaţiunile noroase pot crea un centru de interes dinamic şi complementar care poate conferi forţă centrului de interes din fotografie. Norii pot fi foarte folositori atunci când fotografiezi în orele “negre” ale zilei, adică în jurul amiezii. Ei pot fi puşi la treabă să difuzeze lumina destul de aspră în acest moment al zilei, sau pot fi utilizaţi la întărirea ideii din fotografie.
3. Calmul. Pentru fotograful de peisaj, o atmosfera calmă, lipsită de vânt, poate ajuta uneori foarte mult. Vântul afectează florile, frunzele, copacii, iarba, lacurile şi bazinele cu apă. Dacă te gândeşti să combini un film de rezoluţie mare, câteva filtre, o diafragmă mica pentru a beneficia de hyperfocală şi o lumină plăcută de apus, care crezi că iţi va fi timpul de expunere? De cele mai multe ori, răspunsul va fi 1/10-1/15. Fotografiezi “din mână” peisajul pe care nu vei mai ajunge să îl revezi prea curând? Probabil că este mai prudent să foloseşti un trepied şi, de preferinţă, unul bun. Apoi iţi ţii răsuflarea şi te rogi ca “mama Natura” să facă la fel. Şi apeşi pe declanşator în momentul în care vântul pare să se odihnească pentru o clipită…
4. Vremea. De câte ori am auzit că “azi nu fac poze pentru că plouă…”? Vremea rea poate fi vreme foarte bună pentru fotografiat. Ceaţa, pâcla, ninsoarea, ploaia pot conferi unor peisaje cotidiene o putere şi un impact nebănuit.
5. Poziţia geografica. De câte ori este posibil, încearcă să te plasezi fie la nord, fie (mai ales) la sud de peisajul pe care doreşti să îl fotografiezi. De ce? Pentru că aşa vei beneficia de lumină laterală. La ce este bună lumina laterală? Mai întâi această lumină accentuează relieful şi texturile, formele şi umbrele. În plus, lumina laterală permite şi folosirea optimă a unui filtru polarizant.
6. Primul plan. Cele mai bune peisaje sunt, de obicei, cele care au un prim plan puternic. Copaci, tufe, pietre, smocuri de iarbă sau de muşchi, dune de nisip, flori, aproape orice poate fi folosit pentru producerea unei adâncimi deosebite în imagine. Un astfel de amănunt poate da o iluzie de tridimensionalitate foarte importantă pentru impactul imaginii.
7. Reflexiile. Apele liniştite oferă ocazii perfecte pentru realizarea de fotografii în oglindă. Acest efect poate fi folosit pentru a dubla frumuseţea unui peisaj. Dar dacă doreşti să faci astfel de imagini, trebuie să fii pregătit să te uzi la picioare. Aceste sugestii sunt… doar sugestii, dar care ar putea ajuta la îmbunătăţirea imaginilor. Succes.

Daca privim lucrarile unor mari artisti, fie ei pictori, sculptori, arhitecti sau fotografi, se observa ca multe dintre ele au la baza regula de aur. Conform acesteia,”pentru ca un intreg impartit in parti inegale sa para frumos, trebuie sa existe intre partea mica si cea mare acelasi raport ca intre partea mare si intreg” (Marcus Pollio Vitruvius, arhitect roman).
Rudolf Arnheim (psiholog, s-a ocupat de psihologia artei) da o explicatie acestui lucru astfel: “Acest raport este considerat ca deosebit de satisfacator datorita modului in care imbina unitatea cu varietatea dinamica. Intregul si partile sint perfect proportionate, astfel ca intregul predomina fara sa fie amenintat de o scindare, iar partile isi pastreaza in acelasi timp o anumita autonomie” (in “Arta si perceptia vizuala”).
Raportul de aur este un numar irational, 1,618033…, putind fi definit in diferite moduri, cel mai important concept matematic asociat cu regula de aur fiind sirul lui Fibonacci, un sir de numere in care fiecare se obtine din suma celor doua dinaintea sa: 0,1,1,2,3,5,8,13,21,34,55 etc. Impartind orice numar la predecesorul sau, se obtine aproximativ numarul de aur. Aceste valori au mai putina importanta practica,nimeni nu sta sa masoare exact atunci cind creeaza o opera de arta, dar arata ca exista o legatura strinsa intre matematica si arta.
Primii care l-au folosit au fost egiptenii, majoritatea piramidelor fiind construite tinind cont de numarul de aur. Grecii au fost insa cei care l-au denumit astfel, folosindu-l atit in arhitectura cit si pictura si sculptura. Dealtfel el se mai noteaza si cu litera greceasca “fi”, de la sculptorul grec Phidias. El a construit Parthenonul pornind de la raportul de aur. In pictura a fost folosit mai ales in Renastere, probabil cea mai discutata utilizare a acestui concept fiind in tabloul lui Leonardo da Vinci, “Mona Lisa”. Capul, ca si restul corpului e compus utilizind raportul de aur-raportul divin, cum ii spunea da Vinci. In prima jumatate a secolului trecut pictorul Piet Mondrian utilizeaza in picturile sale “dreptunghiul de aur”, avind raportul laturilor de aproximativ 1.618… De fapt, lucrarile sale sint alcatuite numai din asemena dreptunghiuri. Aceasta e considerata cea mai armonioasa dintre formele geometrice. Cu toate astea, rareori e folosit pentru cadraje. Pina si in muzica apare acest raport, se presupune ca Bach sau Beethoven au tinut cont de el in compozitiile lor.
Numarul de aur nu este prezent doar in arta, ci mai ales in natura. Aproape peste tot in jurul nostru il gasim:flori(dispunerea petalelor), insecte(de pilda furnica are corpul impartit in trei segmente, dupa diviziunea de aur), cochilia melcului(spirala de aur). Chipul omului are la baza acest principiu. De exemplu raportul dintre distanta de la linia surisului (unde se unesc buzele) pina la virful nasului si de la virful nasului pina la baza sa este aproximativ raportul de aur. Si in mod sigur nu simti ca dintii sint dispusi tot conform aceluiasi principiu si ca, desi fara sa-l cunoasca, medicii stomatologi il folosesc in anumite cazuri… Sau ca, atunci cind scrieti, duceti instinctiv linia din mijloc a literei E aproximativ la 2/3 de baza=raportul de aur. La fel si cu A,F,B,R…
Toate astea arata importanta acestui numar, astfel ca toti marii fotografi au tinut si tin cont de el in organizarea unei fotografii.
Daca se imparte fiecare latura a cadrului fotografic in opt parti egale si se unesc punctele de pe laturile opuse corespunzatoare diviziunilor trei si cinci se obtin astfel asa numitele linii forte ale cadrului. Punctele aflate la intersectia liniilor se numesc puncte forte. Practic se pot imparti laturile in trei parti egale, rezultatul e aproape acelasi. Se presupune ca subiectul amplasat pe aceste linii sau in aceste puncte determina o impartire armonioasa a imaginii astfel incit ea nu e nici simetrica, plictisitoare, nici prea dezechilibrata. De exemplu, doua fotografii de Robert Doisneau, “L’accordioniste”, 1951 si “The cellist”, 1957. Sau fotografia “Poplar Trees” a lui Minor White in care toate liniile converg spre un punct forte.
Legat de reguli in fotocompozitie, trebuie amintit ca ele nu sint rigide, nu trebuie sa devenim la fel de mecanici ca aparatul nostru-aici se poate spune cel mai bine ca legile sint facute pentru a fi incalcate. O fotografie cu subiectul principal pus intr-unul din punctele forte nu inseamna nici pe departe ca e o fotografie buna, dupa cum o fotografie care nu respecta aceste reguli nu e neaparat fara valoare. Legile fotocompozitiei trebuie sa stea la baza interpretarii personale a subiectului, ele trebuie modelate in functie de personalitatea fiecaruia si de ceea ce vreti sa transmiteti prin respectiva imagine. Daca simtititi ca fotografia are valoare cu subiectul in centru, atunci incalcati regula diviziunii de aur! Subiectul trebuie sa se fie in armonie cu celelalte elemente din cadru. Daca astfel se verifica si diviziunea de aur, perfect! De remarcat ca punctele forte sint situate pe diagonalele cadrului!
Ansel Adams se impotrivea cu inversunare regulilor, canoanelor. El spunea: “…asa zisele ‘reguli’ de fotocompozitie sint….invalide, irelevante si imateriale…nu exista reguli de compozitie in fotografie, exista doar fotografii bune. Cei mai multi fotografi incalca “regulile fotocompozitiei”. Cu toate astea se poate observa si in imaginile lui diviziunea de aur, de exemplu in fotografia “Aspens”, 1958.
Asta nu inseamna decit ca, desi nu era de acord cu ele, le cunostea foarte bine. La fel cred ca ar trebui sa facem cu totii….

Lumina: de obicei nu ne gindim prea mult la iluminare cind avem de fotografiat un subiect care este grabit sau nu coopereaza cu fotograful. Lumina folosita insa ajuta cel mai mult la redarea unei imagini de buna calitate. Daca subiectul este in aer liber, stim cu totii zicala: “cu soarele in spate”. Dar asta nu ajuta prea mult pe subiect, care in mod sigur o sa inchida ochii din cauza luminii directe prea puternice. Solutia este de a ruga subiectul sa nu priveasca direct in Soare, si sa compensam umbrele aparute pe fata cu un flash. In interior, aseaza subiectul aproape de fereastra si foloseste lumina difuza de afara. Un film de sensibilitate mare, 400ISO/ASA, o sa ajute la reducerea contrastului si la obtinerea unui timp de expunere suficient de mic pentru o expunere clara.
Unghiul de fotografiere:alege un unghi care favorizeaza subiectul. Aparatul trebuie sa fie la nivelul ochilor subiectului, dar daca vrem sa “ascundem” niste imperfectiuni, putem sa schimbam unghiul.
Incadreaza cit mai mult subiectul: eliminind elementele neesentiale din imagine, ajuta la accentuarea subiectului. Vino aproape de subiect, incadreaza de la mijloc in sus, foloseste un tele obiectiv sau zoom tele.
Atentie la ochi: ochii sint de multe ori partea cea mai interesanta la o persoana. Un flash direct de pe aparat in mod sigur o sa rezulte in asa zisii “ochi de pisica”, pete rosii pe hirtie acolo unde ochii erau de fapt albastrii. Foloseste flashul cu lumina reflectata din tavan sau dintr-un perete (de preferinta alb de culoare), si o sa obtii o lumina difuza placuta, fara contraste mari pe fata.
Terapia de grup: stringe un grup de oameni atit cit permite spatiul, fara sa se urce unul in spinarea altuia. Tine minte ca fetele sint cele mai importante si lasa picioarele unde sint. Nu uita de “uite pasarica!” si totul o sa fie bine.

1 Principii de estetica a imaginii fotografice

1.1 Organizarea in plan a imaginii

Organizarea imaginii in plan se face dupa principii si reguli mai mult sau mai putin stricte. A ceste principii au drept scop punerea in valoare a subiectului si realizarea unei imagini armonioase.

Cadrul imaginii se caracterizeaza prin raportul laturilor si poate fi patrat sau dreptunghiular.

- Cadrul patrat este folosit in special la subiectele simetrice.
- Cadrul dreptunghiular cu raportul laturilor de 2/3 – 3/4 este cel mai des folosit oferind o forma echilibrata.
- Cadrul dreptunghiular cu o latura mult mai mare decat cealalta (panoramic) se foloseste in special pentru peisaje.

Linii si puncte forte ale cadrului

- Impartind laturile cadrului in trei parti egale si unind punctele omoloage de pe laturile opuse se obtin liniile forte ale cadrului. La intersectia dintre liniile forte vom obtine punctele forte ale cadrului.
- Axele de simetrie si punctul de simetrie al cadrului se obtin unind mijloacele laturilor cadrului. Axele de simetrie sunt considerate linii slabe si puntul de simetrie punct slab.
- Diagonala stinga jos – dreapta sus se numeste diagonala puternica a cadrului sau ascendenta iar diagonala stinga sus – dreapta jos se numeste diagonala slaba sau descendenta.

Diviziunea de aur

Pentru a obtine la un cadru liniile si punctele forte conform diviziunii de aur se impart laturile cadrului in opt parti egale si se unesc punctele omoloage de pe laturile opuse corespunzatoare celei de a treia si a cincea diviziune.

Recomandari

- Se va evita plasarea subiectului in centrul imaginii
- Se va evita plasarea liniei orizontului pe axa orizontala de simetrie a cadrului. Ea ar trebui suprapusa pe una din liniile forte orizontale.
- Subiectele in miscare vor fi astfel amplasate incit in sensul miscarii acestea sa nu fie aproape de marginea cadrului.

1.2 Organizarea in adincime a imaginii

Primul plan este planul ce se vede primul intr-o imagine. In primul plan sunt elementele cele mai apropiate de noi. Aceste elemente au rolul de a conduce privirea catre subiectul imaginii aflat de obicei in planul de mijloc. Elementele din primul plan nu trebuie sa atraga privirea in mod deosebit prin importanta sau ineditul lor. Primul plan poate lipsi.
Planul subiectului este planul ce contine subiectul si elementele compozitionale principale care, de obicei, vor fi organizate conform celor spuse mai sus.
Fundalul este planul ce creeaza ambianta in care este plasat subiectul. Are rolul de a scoate in evidenta subiectul. Subiectul trebuie sa se detaseze de fundal iar fundalul nu trebuie sa capteze atentia privitorului devenind astfel mai important decit subiectul. Pentru a scoate in evidenta subiectul, fundalul trebuie sa fie subordonat subiectului. Contrastul de iluminare, culoare sau claritate poate rezolva acesta subordonare.
Claritatea planurilor. Nu intotdeauna este necesara si nici indicata o claritate maxima pentru toate planurile imaginii. Claritatea maxima este necesara pentru planul subiectului. Dozarea claritatii se face cu ajutorul diafragmei.

1.3 Perspectiva

Forma si marimea relativa a elementelor imaginii reprezinta perspectiva liniara. Variatia tonalitatii culorilor reprezinta perspectiva aeriana.
Perspectiva liniara si deformarea ei. Privind in lungul unei strazi drepte marginile strazii, desi paralele, par a se intilni intr-un punct foarte indepartat numit punct de fuga. Deasemenea obiectele de aproximativ aceeasi inaltime par mai mici pe masura ce distanta creste..
Deformarea perspectivei liniare apare de obicei la cladirile inalte. Cind privim o cladire inalta, neputind-o privi dintr-o data, ci parcurgind-o cu privirea pe inaltime nu inregistram deformarea de perspectiva. Fotografiind aceeasi cladire acesta va apare de obicei inclinata spre spate si ingustata catre acoperis.
Perspectiva normala este data de obiectivele cu distanta focale normala. Obiectivele cu distanta focala scurta accentueaza perspectiva iar cele cu distanta focala lunga diminueaza perspectiva.
Perspectiva aeriana. Reprezinta diminuarea treptata a tonurilor si culorilor si estomparea detaliilor cu cresterea distantei. Culorile devin mai albastrui.

1.4 Relieful imaginii

Impresia de relief rezulta din jocul de lumini si umbre. In exterior, maximum de relief este dat de lumina de dimineata si de seara cind umbrele sunt cele mai lungi. Lumina de dupa-aminaza da o imagine mai sculpturala, mai plastica, iar cea de dimineata o imagine mai estompata, picturala. Lumina din jurul amiezei, care cade aproape vertical, da cele mai scurte umbre si nu este recomandata in special pentru portrete.

1.5 Punctul de statie si directia de fotografiere

- punctul de statie axial duce la o vedere frontala a subiectului. Imaginea rezultata este statica, plana, de obicei fara relief sau foarte putin reliefata. Acesta pozitie este utila pentru subiectele arhitectonice si simetrice.
- punctul de statie lateral reda volumul si perspectiva, imaginea capatind dinamism.
- punctul de statie pe verticala influenteaza foarte mult perspectiva.
- distanta fata de subiect. Prin apropierea sau departarea de subiect se elimina sau se include in cadru elementele compozitiei. Distanta fata de subiect este influentata si de distanta focala a obiectivului

2 Linii, suprafete si efectul lor

Din punct de vedere grafic, o imagine se compune din linii de diferite forme si dimensiuni. Imbinarea lor armonioasa va duce la realizarea unei bune imagini
Liniile drepte, cu cit sunt mai lungi dau senzatia de monoton. Liniile verticale dau ideea de solemn, maiestuos, stabilitate, severitate. Orice deviere de la verticala este sesizata cu atit mai mult cu cit liniile sunt mai lungi. Liniile orizontale dau ideea de calm, liniste, nesfirsit. Abuzul de linii orizontale sau verticale dau senzatia de monotonie. Liniile inclinate dau dinamism imaginii. Diagonala forte sugereaza ideea de efort, urcus, in timp ce diagonala slaba sugereaza coborirea. Efectul diagonalelor este mai puternic in formatul pe inalt decit in cel pe lat.
Liniile curbe dau gratie imaginii. Cele curbate in jos au un caracter vesel si succesiunea lor da impresia de rapiditate. Cele curbate in sus sugereaza tristetea si resemnarea. Liniile curbate la stinga, la dreapta sau in spirala sugereaza impresia de instabilitate si agitatie. Repetarea cu regularitate a aceleiasi curbe sugereaza ideea de ritm.
Liniile frinte dau impresia de energie, de asprime, de nervozitate. Liniile ce se incruciseaza in toate directiile deruteaza privirea necesitind elemente care sa le echilibreze. O imagine nu trebuie sa apara incompleta. Se vor evita liniile ce se termina in afara cadrului.
Suprafetele. Liniile delimiteaza suprafete si acestea in functie de marimea si culoarea lor contribuie la crearea imaginii in ansmblul ei. Suprafetele mari sunt statice si monotone, cele mici in culori variate sugereaza varietatea, miscarea, neastimparul. Suprafetele luminate au un efect calm, optimist, prietenos iar cele intunecate posomorasc imaginea, dindu-i un caracter grav, nelinistit.

3 Culoarea

Spectrul luminii solare. Un fascicul de lumina solara ce trece printr-o prisma se descompune intr-un fascicul conic denumit spectru colorat in culorile curcubeului: violet-indigo-albastru-verde-galben-portocaliu-rosu. Albastru, galben si rosu se numesc culori primare sau fundamentale deoarece nu pot fi obtinute prin amestec. Celelalte culori se numesc culori binare deoarece se pot obtine din amestecul culorilor fundamentale. Culorile complementare sunt culorile care combinate in proportii egale dau lumina alba.

Contrastul

- Contrastul culorii in sine. Galben-rosu-albastru reprezinta cel mai puternic contrast al culorilor in sine. Pentru a reprezenta contrastul avem nevoie de cel putin trei culori. Cu cit culorile sunt mai departate de culorile fundamentale contrastul scade.
- Contrastul inchis-deschis. Albul si negrul sunt reprezentarea cea mai puternica a acestui contrast.
- Contrastul cald-rece. Culorile galben-portocaliu, portocaliu, rosu-portocaliu, rosu, rosu-violet sunt denumite culori calde. Culorile galben-verzui, verde, albastru-verzui, albastru, albastru-violet, violet sunt denumite culori reci.
- Contrastul complementar. Se numesc complementare doua culori pigmentare care amestecate dau o culare negru-cenusiu sau doua lumini colorate care amestecate dau o lumina alba. Culorile complementare sunt opuse una alteia, alaturate ating stralucirea maxima, combinatre se transforma in cenusiu. Izolind din spectru o culoare, toate celelalte ramase, la un loc, dau culoarea complementara. Galben-violet: contrast puternic deschis-inchis; rosu portocaliu – albastru verzui: maxim de contrast rece-cald; rosu-verde: egal de deschise si intensitate luminoasa egala.
- Contrastul cantitativ. Scara de stralucire a culorilor: galben-9; portocaliu-8; rosu-6; violet-3; albastru-4; verde-6. Valorile perechilor complementare: galben-violet 3-1; portocaliu-albastru 2-1; rosu-verde 1-1; Deci galbenul trebuie sa ocupe o suprafata de trei ori mai mica pentru a fi echilibrat de culoarea complementara.

Nuanta este proprietatea care diferentiaza o culoare de alta. In spectul vizibil, variati mici ale lungimii de unda provoaca variatii sensibile ale senzatiei de culoare insa extremele spectrului sunt percepute ca o nuanta uniforma
Stralucirea unei culori este proportionala cu gradul ei de luminozitate. Galbenul este mai stralucitor decit rosul de exemplu.
Saturatia sau puritatea este definita prin raportul cantitativ dintre culoarea spectrala si culoarea alba. Cind culoarea nu este amestecata cu lumina alba atunci este pura sau saturata.
Temperatura culorii. Incalzind treptat o sirma ea va radia lumina in functie de temperatura la care este de la rosu-inchis pina la alb. Relatia dintre temperatura si lumina radiata defineste temperatura culorii si se exprima in grade Kelvin. Lumina zilei are intre 5500 si 5800°K, in zilele cu ceata avem intre 7700-8500°K iar lumina reflectata de cerul albastru are intre 12000 si 27000°K.
“Expresia” culorilor
Culoarea neagra este apasatoare, funebra, fiind legata de doliu.
Culoarea alba da senzatia de puritate, de optimism.
Tonurile cenusii sunt reci, melancolice.
Tonurile galbene sunt cele mai calde si luminoase.
Tonurile verzi sunt odihnitoare, dar reci.
Tonurile portocalii sunt stimulatoare, iritante.
Tonurile violete de culoare rosie sunt iritante, iar cele albastrui sunt calmante.
Regia culorii. Reprezinta interventia fotografului in corectarea cromaticii pentru echilibrarea ei. Acesta se face incluzind sau excluzind in/din cadru elemente.
Marimea suprafetelor colorate. Sunt de preferat suprafete de culoare mai putine dar mai mari si intr-un numar mai redus de culori. Subiectele monocrome produc efecte frumoase daca sut plasate pe un fundal contrastant.

4 Creatia

Mesajul artistic reprezinta ceea ce face sa vibreze sufletul privitorului si il face sa simta emotia artistica. Atingerea perfectiunii tehnice si chiar cea artistice poate fi reaizata prin invatare si exersare insa transmiterea si a unui mesaj sufletesc inseamna arta.

Continutul.
Imaginea trebuie sa transmita ceva, sa comunice ceva privitorului. Acest ceva reprezinta continutul imaginii. Continutul trebuie prezentat intr-o forma clara si inteligenta pentru a putea fi transmis.

Subiectul.
Este vehicolul care transporta ideea pe care fotograful doreste sa o transmita. Orice il intereseaza in mod sincer pe un fotograf merita sa fie fotografiat. Pentru a realiza o fotografie care sa emotioneze, un fotograf trebuie sa aiba o puternica reactie fata de subiectul sau; altfel, este imposibil sa trezeasca emotii similare privitorilor.

Puterea de soc.
Orice fotografie in fata careia privitorii nu ramin indiferenti are putere de soc. Aceasta putere de soc forteaza privitorul sa observe constient fotografia. Puterea de soc se obtine prin: procedee grafice, subiecte neobisnuite, subiecte obisnuite prezentate intr-o forma interesanta.
Compunerea imaginii inseamna organizarea ei astfel incit sa rezulte o unitate independenta usor de inteles.

Regia estetica a imaginii.
Este interventia fotografului asupra elementelor compozitiei, iluminarii, culorilor, etc., pina la realizarea armoniei.

Concluzii.

Lucrind, studiind, imitind, si examinind critic, daca se poate impreuna cu cineva cu experienta, regulile si principiile estetice se vor fixa destul de repede. Formarea gustului prin educatie artistica va accelera procesul.

5 Bibliografie

1. N. Tomescu – Estetica imaginii fotografice
2. Andreas Feininger – Fotograful creator.

Unul din cele mai importante filtre de corectie a imaginii digitale este Unsharp Mask (USM). El corecteaza neclaritatile datorate fotografierii, scanarii sau redimensionarii imaginii. Filtrul USM are trei parametrii care afecteaza doar conturul elementelor din imagine excluzand zonele uniforme si cu contrast scazut.
Radius – controleaza latimea conturului. Valori uzuale intre 0,4 – 2 (Photoshop). Dimensiuni mai mari creaza un halo alb in jurul conturului. Acesta este cel mai important parametru pentru ca o valoare prea mare poate deteriora imaginea. Detaliile fine au nevoie de valori mici in timp ce elementele mai sterse cer valori mai mari. Din aceasta cauza recomand uneori utilizarea filtrului pe zone de selectie.
Threshold – precizeaza cat de mica trebuie sa fie gama tonala a conturului. Acest parametru previne aparitia unor pete asemanatoare zgomotului in zonele uniforme ale imaginii. Valori uzuale intre 3 – 20 (photoshop). Pentru imagini cu detalii folositi valori mai mari (10-18) iar pentru cele cu contururi moi valori mici (1-8). In general efectul parametrului Threshold este mai vizibil la valori mici.
Amount – controleaza intensitatea filtrului fara a modifica efectul celorlalti parametri radius si treshold. Valori uzuale 100 – 180 (Photoshop)
Mod de utilizare:
1. Puneti parametrul Amount in jurul valorii 175 (photoshop) si Threshold 0(zero)
2. Cresteti valoarea Radius de la 0 (zero) pana apare un halo in jurul muchiilor dupa care reduceti pana la disparitia acestuia
3. Cresteti valoarea Threshold pana dispare zgomotul aparut in zonele tonale uniforme
4. Reveniti asupra parametrului Amount si reglati intensitatea dorita
Important:- Aplicati filtrul USM vizualizand imaginea la 100% (actual pixels) pentru a vedea corect modul de aplicare.
Lucian Brandus
Decembrie 2000